Conferinţa de Psihoterapie Experienţială şi Dezvoltare Personală Unificatoare

Aici și acum privind spre viitor: tranziții terapeutice, integrare și dezvoltare

- conferință națională -

Ediţia a XIII-a, 08-10 Decembrie 2023, Fizic și online

 

04-07 Decembrie 2023 - Secțiune gratuită pentru studenți (aspiranți la profesia de psihoterapeut)

Secțiune gratuită pentru studenți (aspiranți la profesia de psihoterapeut)

Sub egida Conferinței de Psihoterapie Experienţială şi Dezvoltare Personală Unificatoare, și anul acesta, în perioada 4-7 decembrie 2023, Institutul SPER organizează o serie de ateliere adresate studenților la psihologie, medicină, asistență socială, filosofie, pedagogie, teologie, aspiranți la profesia de psihoterapeut și/sau consilier psihologic, în vederea familiarizării cu tehnicile specifice intervenției psihoterapeutice în paradigma experiențialistă, prin metoda P.E.U.

În acest sens, de cursanți SPER, practicanți sau specialiști, formați în psihoterapia experiențială a unificării, propun ateliere de dezvoltare personală și psihoterapie și consiliere a adulților și familiei, prin art-terapie și alte tehnici expresiv-creative.

Pentru studenți participarea la aceste ateliere este GRATUITĂ, prin completarea formularului de înscriere dedicat, în limita locurilor disponibile.



Societatea de Psihoterapie Experiențială Română (SPER) reprezintă, de peste 20 de ani, unul dintre cei mai mari promotori ai psihoterapiei umanist-experiențiale din România. Fondat în 1997 de către prof. univ. dr. Iolanda Mitrofan, SPER funcționează ca școală de formare în consiliere și psihoterapie, ca institut de cercetare, dar și ca un centru de consiliere, dezvoltare personală și psihoterapie experiențial-unificatoare pentru copii, adulți, cupluri și familii.

Până în prezent sunt 1533 atestate de liberă practică eliberate de Colegiul Psihologilor din România absolvenților SPER în specializările „Consiliere psihologică – evaluarea și consilierea experiențială a copilului, adultului, cuplului și familiei” și „Psihoterapie experiențială și a unificării centrată pe adult-copil-cuplu-familie”, conform Registrului Unic al Psihologilor din 7 noiembrie 2023.